Facultatea de Filologie și Istorie

Facultatea de Filologie și Istorie este una dintre cele mai prestigioase structuri din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și este continuatoarea Facultății de Filologie și a Facultății de Istorie și Geografie, începând cu anul 2019. Fondate în vara anului 1940, Facultățile de Filologie și Istorie s-au impus, de-a lungul anilor, prin pregătirea calitativă a cadrelor filologice, istorice și didactice. În tot parcursul său, Facultatea de FFI a numărat printre profesori, personalități culturale și academice marcante, implicându-se în mod deliberat atât în educație, cât și în cercetare. Această tradiție, a unui colectiv profesoral cu renume, continuă și astăzi, ceea ce conferă facultății prestanță academică și imagine externă remarcabilă. Pregătirea profesională este asigurată de trei catedre de profil:
  • Catedra de Limbă și literatură română;
  • Catedra de Limbă şi comunicare;
  • Istorie și Științe Sociale.
Dinamică şi inovatoare, FFI îşi propune să constituie, ca urmare a tuturor activităților pe care le desfăşoară, un model de bune practici, un pol al dezvoltării lingvistice, culturale, istorice şi sociale la nivel național, chiar în inima capitalei țării noastre. În acest context, colaborarea armonioasă cu învăţământul preuniversitar, cu numeroase instituţii locale, naţionale şi internaţionale e înscrisă printre priorităţile sale. Misiunea Facultăţii de Filologie și Istorie este de a pregăti cadre, specialişti de înaltă calificare în domeniul Științe ale Educației, gata să răspundă cerinţelor şcolii contemporane, competitivi pe piaţa forţei de muncă, apţi pentru a se integra în viaţa socială a ţării şi în spaţiul european. Absolvirea unui program de studii din cadrul FFI conferă absolvenților posibilitatea angajării în variate domenii de activitate: educație (învățământ de toate gradele), mass-media (redactori, atașați de presă, referenți de specialitate), edituri și redacții, instituții culturale (funcționari culturali, organizatori de evenimente, manageri culturali, traducători etc.), în unități de arhivă publice sau private, institute de cercetare, agenții de relații publice și de publicitate (specialiști în comunicare, PR, marketing, publicitate), biblioteci, centre de informare și documentare, instituții culturale (istorici și critici de teatru, de film, de arte vizuale etc.), în muzeografie, în firmele și agențiile de turism, în complexele hoteliere, în cadrul stațiilor meteorologice etc. În prezent, FFI asigură realizarea programelor de licență și de master și este cea mai bună alegere pentru tinerii entuaziaști, dornici să-și perfecționeze comunicarea în limba română/rusă și în limbi străine, să-și lărgească cunoștințele în istorie și geografie și să devină cetățeni implicați activ în societatea timpului lor. Programe de studii
  • Limba și literatura română /3 ani
  • Limba și literatura română și limba engleză/ franceză/italiană / 4 ani
  • Limba și literatura rusă/engleză / 4 ani
  • Limba și literatura română/ engleză (alolingvi) / 4 ani
  • Istorie și geografie / 4 ani
  • Geografie și istorie / 4 ani
  • Istorie și limbă engleză / 4 ani
  • Educație pentru societate și istorie / 4 ani
  • Limba și literatura română / 4 ani
  • Limba și literatura rusă / 4 ani
  • Istorie / 4 ani
  • Didactica disciplinelor filologice / 90 de credite
  • Didactica disciplinelor istorice / 90 și 120 de credite
  • Didactica limbii române/ruse ca limbă nematernă/străină / 90 și 120 de credite
  • Educaţie lingvistică şi literară / 90 și 120 și de credite
  • Educaţie literară şi artistică / 90 și 120 de credite
  • Educaţie lingvistică şi comunicare interculturală (rom./rus.) / 90 și 120 de credite
  • Educaţie lingvistică şi deontologia comunicării / 90 și 120 de credite
  • Educație literară și dialog intercultural / 90 și 120 de credite
  • Trans/Interdisciplinaritate și tehnologii didactice / 90 și 120 de credite
  • Patrimoniu istoric și turism cultural / 120 de credite

Catedre

Scurt istoric

Catedra de limba și literatura română este o subdiviziune structurală fundamentală a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care funcţionează în baza prevederilor legislaţiei în vigoare, Cartei, regulamentelor şi instrucţiunilor UPSC.

Actuala componență a Catedrei de limba și literatura română este emanația academică a trei entități: Catedra de limbă română și filologie clasică, Catedra de istorie și teorie literară ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Catedra de limba și literatura română a fostei Universități de Stat din Tiraspol. Fiind printre primele instituții de învățământ superior din Republica Moldova, aceste două universități fondează catedrele de specialitate odată cu înființarea lor: UST – 1930 (ord. nr.1 din 1.X.1930), UPSC – 1940.

De-a lungul timpului, catedrele au trecut prin mai multe transformări, dar de fiecare dată și-au perpetuat misiunea nobilă de a forma cadre didactice de  înaltă calitate în domeniul filologic și pedagogic, care au contribuit substanțial la dezvoltarea demersului didactic și investigațional pe plan național și internațional. Concomitent cu adoptarea Legii cu privire la limba de stat în Republica Moldova, pe 31 august 1989, a fost luată decizia de a schimba denumirile catedrelor din cadrul Facultăţii de Filologie a UPSC. Astfel, „Catedra de literatură moldovenească şi universală” a fost transformată în ,,Catedra de literatură română şi comparată”. Din anul 2014, catedra se divizează în „Istorie şi teorie literară” și „Limba română și filologie clasică”.

Din anul 2019, catedrele fuzionează sub denumirea ,„Limba și literatura română”. În aceeași entitate, se integrează, începând cu luna august 2021, cadrele științifico-didactice ale Catedrei de specialitate din componența fostei Universități de Stat din Tiraspol. Întregul corp academic s-a afirmat în timp, consolidând autoritatea instituției de bază în formarea filologică și pedagogică a cadrelor didactice pentru sistemul de învățământ național.

Misiunea și atribuțiile Catedrei

În contextul reformei învățământului superior din Republica Moldova, Catedra are misiunea de a valorifica Modelul învăţământului deschis, flexibil, prin care să se ajungă la o nouă viziune asupra proiectării procesului de învăţământ, imprimându-i un caracter integrativ, de natură inter- și transdisciplinară.

Pe această linie misionară, Catedra pregătește cadre, specialişti de înaltă calificare, gata să răspundă cerinţelor şcolii postmoderne, competitivi pe piaţa forţei de muncă, apţi pentru integarea în viaţa socială a Republicii Moldova, în spaţiul european și în cel global.

În acest cadru, Catedra are drept scop organizarea şi realizarea la un nivel înalt a activităţilor didactice şi ştiinţifice, metodice, consultative la domeniul general de studiu Științe ale educației; la domeniul de formare profesională Formarea profesorilor; la programele de studiu 0114.8/0114.10 Limba si literatura română și engleză/franceză/italiană (învățământ cu frecvență, 240 de credite); 0114.8 Limba și literatura română (învățământ cu frecvență redusă, 180 de credite). De asemenea, Catedra realizează, la moment, două programe complexe de masterat: Trans/Interdisciplinaritate și tehnologii didactice; Limba și Literatura Română Contemporană și Tehnologii Educaționale. Finalitatea programelor de instruire: conferirea titlului de licențiat/master în Științe ale educației.

Misiunea Catedrei este realizată pe baza următoarelor atribuţii: proiectarea, organizarea şi realizarea procesului didactic; organizarea cercetărilor ştiinţifice; evaluarea activităţilor didactice, metodice şi de cercetare; asigurarea metodică a procesului didactic; asigurarea calităţii studiilor; evaluarea lucrărilor științifice, științifico-metodice și didactice elaborate de membrii Catedrei și înaintarea spre aprobare Comisiei de Asigurare a Calității; pregătirea şi perfecţionarea cadrelor ştiinţifice şi didactice prin master, prin formare continuă și prin calificare suplimentară a cadrelor didactice; asigurarea dezvoltării profesionale ale angajaților; asigurarea activităţilor educative cu studenţii etc.

Resurse umane ale Catedrei

Catedra integrează în colectivul ei 13 cadre științifico-didactice titulare; un cadru științifico-didactic angajat în regimul cumulului intern și 6 cadre științifico-didactice angajate în regim de cumul extern. Vârsta medie a resurselor umane de la Catedră constituie 53 de ani.

Resursele umane titulare dețin gradul științific de doctor habilitat (2); de doctor (11); de profesor universitar (1); de conferențiar universitar (12). Cadrele științifico-didactice angajate în regim de cumul intern și extern prezintă următorul tablou statistic: doctor habilitat (1); doctori (6); conferențiari universitari (4), lector universitar (1).

De remarcat este faptul că 5 dintre resursele umane ale Catedrei sunt recunoscuți în calitate de experți naționali și internaționali în domeniul filologic și în cel al științelor educației, aceștia fiind autori de politici educaționale naționale și internaționale în domeniu; 4 dintre membrii Catedrei sunt și membri ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România; 2 dintre cadrele științifico-didactice sunt istorici și critici literari; un membru al Catedrei este poet, prozator și traducător; 3 colegi sunt membri ai Comisiilor de profil ale ANACEC, 4 cadre sunt și angajații Institutului de Filologie Română „B.P.Hasdeu” al USM. 3 dintre angajații Catedrei conduc doctorate în domeniile de cercetare: 531.01 Științe ale educației, 532.02 Didactica școlară pe trepte, 622. Literatura română.

Șef de Catedră:

conf. univ., dr. hab. Adrian GHICOV
e-mail: ghicov.adrian@upsc.md

Date de contact:

Chișinău, str. Ion Creangă 1, bl.1, et. 4, biroul 308
email: limbalit@upsc.md

Catedra de limbă și comunicare, fondată  la 1 aprilie 1996, a fost prima  structură instituțională din Republica Moldova care a contribuit direct la promovarea procesului de predare-învățare a limbii române pentru elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale.

De asemenea, Catedra de limbă și comunicare are drept misiune formarea continuă a profesorilor de limba română din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale din întreaga țară, constituind un pilon didactico-științific în această direcție.  Catedra organizează constant conferinţe naționale și internaționale, mese rotunde, prezentări de carte, sărbători omagiale, întâlniri cu scriitorii etc. Profesorii catedrei, conferențiari universitari, realizează schimb de experiență cu alte universități din țară și de peste hotare, un exemplu remarcabil fiind Universitatea Dunărea de Jos din Galați, România etc.

Mai nou, începând cu anul de studii 2014-2015 membrii Catedrei de limbă şi comunicare s-au implicat activ în predarea limbilor română şi rusă studenţilor străini, vorbitori de limbă turcă şi arabă.

Șef de Catedră:

conf. univ., dr. Svetlana DERMENJI
email: dermenji.svetlana@upsc.md

Date de contact:

Chișinău, str. Ion Creangă 1, bl. 1, et. 4,  biroul 313
email: limbacomunicare@upsc.md


Orarul de ghidare a activității individuale a studenților

Catedra de Istorie și Științe Sociale este moștenitoarea primei Facultăți de Istorie din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, fondată în anul 1940. Catedra asigură realizarea programelor de studii din cadrul facultății  prin activitatea prodigioasă a unor specialiști de marcă, fapt ce permite achiziționarea de către studenți a cunoştinţelor și abilităţilor necesare unui specialist care să se încadreze eficient în activitatea profesională. Diversitatea metodelor şi procedeelor didactice inovative, din uzanța specialiștilor catedrei, contribuie la formarea unei personalităţi flexibile, capabile să accepte fără dificultate schimbările calitative și cantitative impuse de imperativele timpului.

Manifestările educaționale colaterale cu elevii din republică au căpătat, în timp, proporții de anvergură și reprezintă un domeniu constant de promovare artistică al catedrei. Profesorii participă la organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare, a concursurilor naționale pentru elevi, a Turnamentului în domeniul drepturilor copilului etc.

Activitatea catedrei în toate perioadele este bogată în realizări didactice, științifice și educaționale. Dovada acestei concluzii este calitatea specialiștilor pregătiți de facultate, încadrați cu mult succes în sistemul educațional, academic, administrativ, diplomatic în Republica Moldova și peste hotarele ei.

Accesați site-ul Catedrei pentru mai multe detalii: https://istoriegeografie.upsc.md/

Șef de Catedră:

conf. univ., dr. Larisa NOROC
email: noroc.larisa@upsc.md

Date de contact:

Chișinău, str. Ion Creangă 1, bl. 1, et. 5, biroul 408
email: istgeogr@upsc.md

Date de contact:

  • adresă: Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, et. 6, bir. 509
  • telefon: (+373) 22 240 753
  • e-mail: ffi@upsc.md

Administrația facultății:

decan, conf. univ., dr.

Date de contact:

  • adresă: Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, et. 6, bir. 509
  • e-mail: gabriela.topor@upsc.md
  • telefoane: (+373) 22 240753, (+373) 68681857

prodecan, conf. univ., dr.

Date de contact:

  • adresă: Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, et. 6, bir. 509
  • e-mail: olga.boz@upsc.md
  • telefoane: (+373) 22 240753, (+373) 68681857

șefa Catedrei Limbă și Comunicare, conf. univ., dr.

Date de contact:

șefa Catedrei de Istorie și Științe Sociale, conf. univ., dr.

Date de contact:

șeful Catedrei Limbă și Literatură Română, conf. univ., dr. hab.

Date de contact: