Skip to content

Campusul Studențesc Universitar

Campusul studențesc al Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din Chișinău reprezintă o entitate instituțională formată din 6 cămine studențești ce oferă locuri de cazare pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și alte categorii de persoane.Campusul studențesc este constituit din șase cămine, situate în sectorul Buiucani, în imediata apropiere a instituției.

Căminele 3A și 3B sunt situate pe strada Eugen Coca, nr. 29, sunt niște edificii de tip bloc, cu 9 etaje. Distanța de la cămine – Universitate este aproximativ 5 minute de mers pe jos. Căminele sunt dotate cu cablu TV, wireless, spălătorie, sală de studio. Fiecare etaj are două secții, secțiile sunt dotate cu bucătărie, balcon, baie, lavoar.
În fiecare secție sunt 6 camere: 1 cameră pentru o persoană (8,6 m2), 4 camere pentru 2 persoane (12 m2) și 1 cameră pentru 3 persoane (18 m2). Camerele sunt dotate cu paturi, dulapuri, comode, scaune, birou etc.

În căminul 3B sunt 5 etaje modernizate și dotate cu mobilă nouă. Aceste etaje dispun de condiții de trai de calitate înaltă, fiecare secție dispune de două camere de duș, o bucătărie și o sală de networking. Primul etaj este constituit din camere VIP, dotate cu baie proprie și serviciu sanitar.

Căminele 4,5, 6 sunt situate pe străzile Suceava, nr. 154/1, Suceava, nr. 154/2 și Sucevița, nr. 18, sunt niște edificii de tip coridor, cu 5 etaje. Distanța de la cămine – Universitate este de aproximativ 10 minute cu transportul public urban. Căminele sunt dotate cu cablu TV, wireless, spălătorie, sală de studiu, parcare gratuită în perimetrul curții. Fiecare etaj este dotat cu bucătărie, baie, lavoar.

La fiecare etaj sunt 21 camere: 1 cameră pentru o persoană (8,6 m2), 10 camere pentru 2 persoane (12 m 2) și 10 camere pentru 3 persoane (18 m 2). Camerele sunt dotate cu paturi, dulapuri, comode, scaune, birou etc.

Universitatea se obligă să doteze spațiile auxiliare de uz comun cu un minimum de inventar și utilaj necesar, conform normelor în vigoare. Blocurile căminelor, utilajul și inventarul pus la dispoziția locatarilor constituie patrimoniul statului.

Metodologia cazării

și Distribuirea spațiului locativ în Campus

Regulamentul

privind organizarea și funcționarea Campusului studențesc din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, aprobat prin P-V nr. 13 al ședinței Senatului UPSC din 30.06.2025

Consiliile Locatarilor

Campusurilor Studențești Universitare