UPSC a câștigat un nou proiect finanțat de Banca Mondială: reparația capitală a căminului nr. 5

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău are un nou prilej de bucurie! Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a aprobat proiectul UPSC de reconstrucție a căminului nr. 5, la fel, a aprobat procedura de achiziție nr. MD-PEDAGOGUNI-464225-CW-RFB – Lucrări de reconstrucție a căminului studențesc nr. 5 din str. Suceava 154/2 din Chișinău.

Proiectul este finanțat de Banca Mondială, suma alocată constituie 1 mil 800 mii euro. Reparația căminului trebuie să finalizeze în decembrie 2025. Lucrările vor demara în scurt timp, iar din 2026, studenții vor beneficia de cazare la standardele europene. Acest confort le va da o mai mare motivație de învățare și un randament avansat al studiilor.

Cu profundă gratitudine, comunitatea academică a UPSC își exprimă recunoștința pentru aprobarea proiectului și încrederea că această realizare va fi încă un progres și o dovadă că Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în tendința de a ajunge la nivelul standardelor internaționale, este în continuă modernizare.

Loading