În perioada 09 – 13 septembrie 2024, cadrele didactice ale UPSC – dr. conf.univ. Lașcu Tatiana, dr. conf. univ. Chiriac Tatiana, dr. conf. univ. Gînju Stela, dr. conf. univ. Sochircă Elena și dr. conf. univ. Grigorcea Sofia au participat la un program de formare în cadrul Proiectului internațional T4 GREEN Erasmus Project – Transforming Teacher Education for Green and Digital Transition in Armenia and Moldova la Universitatea Beira Interior din localitatea Covilha, Portugalia. Evenimentul a reunit peste 40 de profesori și factori de decizie din Armenia, R. Moldova și alte țări ale Uniunii Europene (Portugalia, Spania, Cehia), oferind o platformă pentru schimb de idei, bune practici și strategii inovative în domeniul educației verzi și digitale.
Proiectul Erasmus+ T4GREEN vizează modernizarea educației și pregătirea cadrelor didactice pentru provocările globale actuale, contribuind la un viitor mai sustenabil și digitalizat. Participanții au explorat soluții inovative pentru integrarea obiectivelor dezvoltării durabile în procesul de reformă curriculară universitară din Armenia și Republica Moldova.
Sesiunea de formare a durat 5 zile. Participanții au beneficiat de activități interactive, prezentări și discuții axate pe integrarea competențelor digitale și sustenabile în formarea viitoarelor generații de profesori. Au fost discutate mai multe subiecte cu referire la politici educaționale și practici europene, dezvoltarea educației STE(A)M și exemple de reforme educaționale de succes în UE. Vizita a fost remarcabilă, în special, prin participarea, ex-ministrului Educației Portugaliei, dl. João Costa, care a vorbit despre elaborarea politicilor de formare a profesorilor. La sfârșitul săptămânii, o discuție concluzivă a rezumat principalele realizări ale instruirii și au fost specificați următorii pași de desfășurare ai programului.
Echipa UPSC, în parteneriat cu mai mulți colegi de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și C.E. PRO DIDACTICA, Chișinău, urmează a disemina și a valorifica la nivel național experiențele obținute în cadrul programului de formare.