UPSC dezvoltă „Competențe și Interculturalitate” în Gyumri, Armenia

În perioada 25 – 31 ianuarie 2023, la Gyumri (Armenia) s-a desfășurat cursul de formare „Competențe și Interculturalitate”, destinat cadrelor didactice, lucrătorilor de tineret și studenților, finanțat de programul ERASMUS+ YOUTH și organizat de South Western Estonia Development Centre, Estonia și ONG-ul Educațional și Cultural „Art House”, Armenia.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a fost reprezentată de conf. univ., dr. Radu Burdujan, Facultatea Limbi și Literaturi Străine și Ana Gavrilovici, studentă la specialitatea Geografie și Limba Engleză, facultatea de Geografie.

Participanții din Estonia, Italia, Republica Moldova, Georgia, Franța, Armenia au fost instruiți pe astfel de subiecte ca: opt competențe cheie ale interculturalității, modelul de competențe și modul în care funcționează, domeniile de competență și dimensiunile acestora, competențe interculturale, competențe interculturale în programele educaționale/de activități pentru tineret, conceptul de dezvoltare interculturală, metode ludice pentru dezvoltarea competențelor interculturale etc. De asemenea au fost organizate câteva seri interculturale, și s-a desfășurat o vizită de studiu la brutăria socială franceză „Bon Appetit” susținută de fundația caritabilă Miassine.

În ultima zi de program, au fost înmânate certificatele Youthpass.

Obiectivul de bază al cursului de formare a fost dezvoltarea și îmbunătățirea competențelor interculturale în activități de tineret și proiecte educaționale. Fiind o combinație de metode de învățare non-formală, instrumente online și experiențe în aer liber, programul a creat un spațiu în care participanții au reflectat asupra dezvoltării competenței interculturale și au descoperit o serie de instrumente actuale pentru comunicarea interculturală.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU