În cadrul UPSC, mobilitate de predare de la Universitatea din Pitești, România

Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor anunță că, în perioada 28 octombrie – 01 noiembrie, 2024, domnul Sorin Gheorghița Mazilescu, conferențiar universitar la Facultatea de Educație, Științe Sociale și Psihologie a Centrului Universitar Pitești, a efectuat un stagiu de predare în cadrul programului Erasmus + la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Programul de predare a dlui Mazilescu a inclus subiecte de interes major pentru studenții și stafful academic al Facultății de Științe ale Educației, fiind abordate teme precum:

  • Petre Ispirescu: Rolul educativ al basmelor sale;
  • Rolul activităților de educare a limbajului în ciclul preșcolar și primar;
  • Motive tradiționale de pe ia românească.

Activitățile didactice prezentate au oferit studenților ocazia nu doar de a acumula și aprofunda cunoștințe de specialitate, ci și de a participa la un dialog deschis, din care să extragă învățăminte bazate pe bogata experiență personală a domnului Mazilescu, care și-a început cariera didactică în calitate de învățător.

Alături de cadrele didactice ale Facultății, la 28 octombrie, domnul Mazilescu a participat la masa rotundă „Schimb de bune practici în formarea inițială a cadrelor didactice pentru învățământul primar și preșcolar”, în cadrul căreia s-au analizat și prezentat diverse aspecte cheie și provocări în traseul profesional al tinerilor pedagogi.

Mobilitatea dlui Mazilescu a potențat consolidarea relațiilor dintre cele două universități – partenere, deschizând noi oportunități de colaborare și dezvoltare profesională, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru studenți și a reprezentat un pas însemnat în identificarea de noi piste pentru intensificarea și optimizarea parteneriatului interinstitutional.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU