Profesori francofoni de la UPSC – formatori de formatori la AUF-Moldova

Beneficiarii Proiectului de „Internaționalizare a Universităților din Republica Moldova”, lansat și susținut de AUF-Moldova, au avut frumoasa ocazie de a disemina 3 ateliere din cadrul formării Universităților Francophonia din Nisa, Franța, în fața unui public academic de la universitățile membre ale AUF.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 01.10.22, în ajunul Zilei internaționale a profesorului. Astfel, formatorii și formabilii au fost plăcut surprinși de cuvântul de salut din partea domnului Mohamed Ketata, Directorul Regional al AUF din Europa Centrală și de Est, care a subliniat importanța schimbului de experiență între profesorii de limbă franceză și a apreciat frumoasa contribuție a acestora la promovarea francofoniei și a limbii franceze.

Printre formatorii care au beneficiat de mobilitate se numără și profesori francofoni de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, doamnele Anastasia Sava și Natalia Celpan-Patic, care au lucrat împreună cu profesoara Oxana Căpățînă de la Universitatea de Stat din Moldova.

Modalitatea de lucru în ateliere a fost bazată pe activități practice de aplicare a noilor resurse, metode și tehnici în predarea/învățarea/evaluarea limbii franceze:

1. lucrul cu documentele autentice la lecția de limbă franceză,

2. stimularea practicilor comunicării orale la lecție,

3. evaluarea – o pârghie pentru succes.

Aducem mulțumiri alese BN AUF-Moldova pentru susținerea Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău în parcursul său francofon!

Ținem să mulțumim cu recunoștință și Universităților Francophonia din Nisa, Franța, pentru formarea utilă oferită profesorilor noștri! Vivant professores!

Loading