Analiza și actualizarea instrumentelor și mecanismelor de funcționare a sistemului de asigurare a calității

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

Republica Moldova

Denumirea subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” (ACRVP)

Nr. Acord de subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U-02 din 24 octombrie 2022

Nr. Referinţă:  MD-PEDAGOGUNI-353979-CS-INDV

Titlul sarcinii: Analiza și actualizarea instrumentelor și mecanismelor de funcționare a sistemului de asigurare a calității

Proiectul Învățământului Superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 – decembrie 2025.

În cadrul realizării Proiectului Învățământului Superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU a obținut finanțare pentru subproiectul „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.

Subproiectul se înscrie în obiectivele Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, de intervenții menite să asigure o mai bună aliniere a sistemului de învățământ superior la cerințele pieței muncii, precum și să creeze mecanisme funcționale, care să sporească șansele de angajare ale absolvenților universității pe piața muncii națională și internațională.

Domeniul Științe ale Educației este unul dintre domeniile de prioritate națională a Republicii Moldova, stabilită în documentele strategice și de politici naționale. Subproiectul va contribui la creșterea impactului pozitiv asupra formării inițiale a cadrelor didactice în sistemul de învățământ universitar prin intervențiistrategice, ancorate în cadrul de priorități naționale și instituționale pe sectorul educațional.

Obiectivul general al subproiectului constă în reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională, în acord cu cerințele pieței muncii. 

Subproiectul propus este orientat spre atingerea a următoarelor obiective specifice după cum urmează:

  1. Îmbunătățirea calității programelor de studii pedagogice în vederea adaptării lor la necesitățile pieței muncii.
  2. Digitalizarea procesului de formare profesională a studenților-pedagogi.
  3. Facilitarea tranziției absolvenților din mediul academic universitar pe piața muncii.
  4. Creșterea gradului de atractivitate a profesiei de pedagog în rândul potențialilor studenți, absolvenți din învățământul general.
  5. Consolidarea resurselor și a capacităților instituționale ale UPSC.

Serviciile de consultanță includ analiza și actualizarea instrumentelor și mecanismelor de funcționare a sistemului instituțional de asigurare a calității pentru monitorizarea calității programelor de studii din perspectiva racordării la solicitările pieței muncii; analiza cerințelor actuale și viitoare ale pieței muncii în domeniul formării cadrelor didactice; elaborarea, aplicarea și prelucrarea chestionarelor de satisfacție a actorilor educaționali participanți în procesul de învățământ: studenți, cadre didactice, absolvenți, manageri școlari, angajatori; organizarea a două sesiuni de instruire a responsabililor de asigurare a calității și a managerilor instituționali privind aplicarea instrumentelor și mecanismelor de asigurare a calității și monitorizare a programelor de studii a viitorilor pedagogi din perspectiva racordării la solicitările pieței muncii. Perioada estimativă de realizare a sarcinii – 5 luni, începutul activității – august 2023.

Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: www.upsc.md  https://upsc.md/proiect-invatamantul-superior-din-moldova/

            Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău invită consultanții eligibili  („Consultanți”) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de analiză și actualizare a instrumentelor și mecanismelor de funcționare a sistemului instituțional de asigurare a calității pentru monitorizarea calității programelor de studii a viitorilor pedagogi din perspectiva racordării la solicitările pieței muncii.

            Consultanții interesați vor expedia informații/ documente care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru a presta Serviciile de:

  1. Timpul alocat pentru sarcină – 2 luni.
  2. (2 grupuri a câte 15-20 persoane, fiecare sesiune – 8 ore contact direct). Nr. total de ore lucrate – 20 (inclusiv, 4 ore timp de pregătire).

Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:

  1. Studii superioare în unul din domeniile: Științe ale educației, sociologie, statistică sau domenii conexe;
  2. Titlu științifico-didactic (doctor/ doctor habilitat și conferențiar universitar/ profesor universitar);
  3. Experiență profesională de minim 10 ani în domeniul învățământului superior;
  4. Experiență de minim 5 ani în managementul universitar și de minim 5 ani în domeniul asigurării calității în învățământul superior;
  5. Dovada deținerii calificării de expert internațional în domeniul asigurării calității în învățământul superior;
  6. Minim 5 ani experiență în activități de evaluare internă a calității învățământului superior;
  7. Experiență relevantă în evaluarea externă la nivel instituțional sau în evaluarea externă a programelor de studii superioare (minim 5 evaluări).

Abilități:

  1. Cunoștințe excelente de comunicare în limba română (atât scrisă cât și vorbită);
  2. Capacitate de lucru în echipă;
  3. Capacitate de observare, prelucrare, analiză și sinteză a datelor;
  4. Capacitate de a organiza activități de cercetare evaluativă;
  5. Capacitate de comunicare și raportare a cercetărilor și documentațiilor aferente proiectelor de cercetare.

Constituie avantaje:

  1. Publicații științifice în domeniul analizei calității învățământului superior;
  2. Experiență în elaborarea de documente și instrumente în vederea asigurării calității interne și externe (standarde, proceduri, metodologii, regulamente, chestionare etc.);
  3. Experiență în cadrul proiectelor instituționale, naționale/ internaționale din domeniul educației și cercetării;
  4. Participare la elaborarea de acte normative în domeniul învățământului superior.

Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF” iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile publice”), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.

Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda „Selecția competitivă deschisă a consultanților individuali” prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru 08:00-17:00, achizitii.bm@upsc.md, str. Ion Creangă 1, MD-2069, orașul Chișinău, Republica Moldova.

Cererile ar trebui să includă: Scrisoarea de exprimare a interesului; Curriculum vitae în format Europass, semnat și datat pe fiecare pagină,  (CV-ul trebuie să conțină obligatoriu informații despre corespunderea candidatului cu cerințele stabilite, cât și date de contact valide – adresa de e-mail și număr de telefon); două Scrisori de recomandare.

La solicitare, candidatul va prezenta documente doveditoare ale studiilor și experienței/ expertizei declarate în CV (copii ale diplomelor de studii, certificate, alte documente de confirmare).

Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la data de 5 septembrie 2023, ora 11.00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.

Adresa:

MD-2069, orașul Chișinău, Republica Moldova
Str. Ion Creangă, 1, Blocul nr.2, biroul nr.30
Manager în achiziții Guțu Mihaela
Tel. +373 (22) 24-07-91
E-mail: achizitii.bm@upsc.md

SEMNĂTURA MANAGERULUI DE PROIECT
NUME PRENUME: LUCIA SAVA

  • Documentul integral, format PDF, varianta RO.

Loading