Lansarea subproiectului instituțional „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău vă invită la ceremonia oficială de lansare a subproiectului instituțional Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii, finanțat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova” și implementat de Ministerul Educației Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2020-2025. Valoarea totală a subproiectului este de 2.141.500 Euro.

Ceremonia oficială de lansare a subproiectului va avea loc în data de 13 decembrie 2022, la ora 11.00, în Clasa Viitorului, bloc. nr. 1, UPSC (str. I. Creangă, nr. 1).

Agenda evenimentului poate fi accesată aici:

La eveniment vor participa Anatolie TOPALĂ, Ministrul Educației și Cercetării, consultanții MEC ai  PÎSM, administrația universității, cadre didactice, cercetători, studenți, partenerii UPSC din piața muncii, alte categorii de beneficiari ai proiectului. 

Subproiectul UPSC se axează pe creșterea impactului pozitiv asupra formării inițiale a cadrelor didactice în sistemul de învățământ universitar prin intervenții strategice, ancorate în cadrul de priorități naționale și instituționale pe sectorul educațional și are drept scop reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională, în acord cu cerințele pieței muncii. 

Agendă

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU