Stimați colegi,
Astăzi au demarat sesiunile de instruire ale cadrelor didactice cu scop de inițiere în proiectarea componentei didactice la cursurile universitare, care urmează a fi elaborate și implementate pentru programele de master, organizate la forma de învățământ la distanță.
Activitățile de instruire se adresează tuturor cadrelor didactice ale universității și vizează obiectivul de digitalizare a procesului educațional, stabilit în cadrul subproiectului UPSC „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii”, implementat cu suportul financiar al Băncii Mondiale.
Sesiunile vor avea loc în două etape, în perioada aprilie-iunie, în format mixt, și vor fi realizate de Florin MIHAI, Prof. univ. dr., directorul Departamentului Sisteme Informatice de Gestiune, Academia de Studii Economice din București, România. Formatorul este membru al Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Între 2010 și 2021, a fost membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS pe învățământul la distanță și cu frecvență redusă. Între 2008 și 2013, a fost coordonatorul echipei de dezvoltare a sistemului informatic pentru management universitar din Academia de Studii Economice din București (în prezent, face parte din echipa de mentenanță). A participat în mai multe echipe de dezvoltare a unor platforme IT din educație, finanțe, contabilitate și altele. În ceea ce privește activitatea de cercetare, s-a concentrat în principal pe platforme informatice pentru domeniul educațional, sisteme ERP, și asigurarea sustenabilității prin digitalizare.