Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în parteneriat cu Francophonia și cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), a găzduit cu succes formarea online „L’IA: un nouveau souffle pour votre classe de FLE”. Desfășurată între 23 și 25 iunie 2025, această inițiativă a adus în prim-plan inovația și integrarea inteligenței artificiale în predarea limbii franceze ca limbă străină (FLE).



Ziua 1: Fundamente și explorări
Pe 23 iunie, profesori de limba franceză și studenți – viitori profesori de franceză – au participat la o sesiune condusă de doamna Miranda LOMIDZE, expertă în didactica FLE și instrumente digitale din cadrul Francophonia. Au fost explorate aplicații bazate pe inteligență artificială precum ChatGPT, Gemini, Microsoft Copilot, Perplexity, ChatPDF, Mindomo și Mapify, discutându-se despre potențialul lor în procesul de predare-învățare.
Ziua 2: Creativitate și inspirație
Ziua de 24 iunie a fost dedicată creației pedagogice. Participanții au învățat să genereze imagini, materiale audio pentru înțelegerea orală, prezentări interactive și chiar cântece cu conținut gramatical, utilizând instrumente precum ElevenLabs, Gemini, Gamma, Suno și DeepL.
Evenimentul a fost onorat de prezența: dnei Ludmila ARMAȘU, prorector pentru relații internaționale și cooperare, care a subliniat valoarea parteneriatului cu Francophonia și AUF; a dnei Claudia VIȘAN, responsabila Biroului Național AUF – Moldova, care a menționat că formarea face parte din proiectul CEF, polul 2; a dlui Pavel IVANOV, responsabil de dezvoltare la Francophonia, care a prezentat ofertele instituției și a invitat cadrele didactice la noi programe de formare la Nisa.
Ziua 3: Practică și perspective digitale
Pe 25 iunie, participanții au descoperit instrumente avansate pentru:
- transcrierea și rezumarea automată a videoclipurilor;
- dictare vocală;
- detectarea IA;
- corectare automată, parafrazare și identificarea plagiatului;
- adaptarea stilului IA la un registru mai uman.
Platformele VideoHighlight, Dictation.io, Quizlet, Knowt.com, ZeroGPT și Quillbot au fost în centrul atenției. Un atelier practic final le-a oferit participanților ocazia de a crea și prezenta resurse pedagogice inovatoare.
Mai mult decât o formare…
Această experiență a fost o deschidere spre viitor, un spațiu de inspirație, reflecție și colaborare în jurul noilor paradigme ale didacticii limbii franceze în era digitală.
Mulțumim: doamnei Miranda LOMIDZE pentru profesionalismul și generozitatea sa pedagogică, Francophonia pentru contribuția esențială, AUF pentru sprijinul constant în formarea cadrelor didactice și a studenților noștri – viitori profesori de limbă franceză.
Felicitări tuturor participanților pentru entuziasmul, implicarea și curiozitatea demonstrată!