Skip to content

Seminarul „Metode de diminuare a stresului studenților în timpul sesiunii”

„Metode de diminuare a stresului studenților în timpul sesiunii” a fost genericul seminarului organizat de catedra de asistență socială, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPSC, în data de 9 decembrie 2022.

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerințe, sarcini, situații, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanta pentru persoana respectivă. Cei aproximativ 50 de participanți, studenți, masteranzi, doctoranzi și toți cei interesați de tematica respectivă, au conștientizat că  realizarea faptului că ne aflăm în controlul stresului nostru este fundamentul gestionării lui și că avem responsabilitatea, dar si puterea de a schimba lucrurile, acesta fiind scopul seminarului.

În discuții, au fost abordate subiectele: stresul, formele de bază; efectele stresului asupra organismului: reacția luptă-sau-fugi, strategii de gestionare a stresului, etc. Participanții, cu deosebit interes, au învățat modalități de identificare a și monitorizare a factorilor de stres, conștientizarea propriilor reacții la stres, precum și strategii de dezvoltare a unor abilități si comportamente de management al stresului: dezvoltarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea încrederii în propria persoană, necesitatea solicitării de ajutor din exterior, dacă e cazul.

Vă așteptăm cu drag și la următoarele ediții ale seminarelor și workshopurilor petrecute în cadrul catedrei de asistență socială!

Notă: Pentru acele persoane, care nu au primit certificatul de participare, rugăm să se adreseze la Catedra de asistență socială, blocul 2, sala 62 sau la numărul de tel. 068369469.

Loading