În contextul angajamentului său ferm față de etică și toleranță zero la corupție, la 28 octombrie 2025, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC) a organizat o sesiune de informare cu șefii de grupă de la învățământul cu frecvență redusă (anii 3 – 4). Evenimentul a avut ca scop consolidarea culturii integrității academice în rândul studenților.

Dialogul, condus de prorectorul pentru activitatea didactică, Lucia Cepraga, dr., conf. univ., a subliniat că un comportament integru și toleranța zero la corupție nu sunt doar principii morale, ci sunt vitale pentru asigurarea calității programelor de studii la UPSC, contribuind direct la formarea de profesori și specialiști de elită și la acreditarea instituțională.
În cadrul discuțiilor, au fost etalate și un șir de concepte relevante, precum integritatea universitară (IU), definită ca fundament al încrederii, ce reprezintă un set de valori etice indispensabile, precum onestitatea, încrederea, corectitudinea, respectul și responsabilitatea. Prin aceste valori, în cadrul UPSC, se doresc a fi ghid în activitățile studenților și cadrelor didactice, impunând toleranță zero la corupție și evitarea oricărei forme de fraudă academică (plagiat, copiat, falsificare, utilizarea de mijloace nepermise).
De asemenea s-a accentuat rolul esențial al studentului integru, pentru care integritatea se traduce prin:
- Prezentarea exclusivă a rezultatelor muncii individuale, asigurând astfel o învățare reală.
- Respectarea proprietății intelectuale și evitarea folosirii ideilor sau lucrărilor altor persoane fără citare.
- Refuzul explicit de a oferi orice formă de mită, foloase materiale sau favoruri necuvenite personalului universitar. Or, frauda academică devalorizează diploma obținută, afectând direct valoarea credențialelor.
În cadrul întâlnirii, șefii de grupă au fost reconfirmați în rolul lor de „punte de legătură” și „avertizori de integritate”, având misiunea de a sprijini calitatea educației.
UPSC relansează APELUL LA ACȚIUNE. Comunitatea academică a UPSC este chemată să declare un comportament integru și să-și asume datoria de a sesiza imediat (Comisiei de etică și deontologie profesională, Conducerii UPSC etc.) orice tentativă sau act de corupție de care ia cunoștință. Nerespectarea acestui angajament constituie o abatere gravă și atrage sancțiuni disciplinare severe, inclusiv exmatricularea.
- Împreună, spunem STOP CORUPȚIEI!
- Împreună, promovăm EDUCAȚIA PRIN INTEGRITATE CA MISIUNE COMUNĂ!






![]()
