În data de 8-9 noiembrie 2024, a avut loc Conferința internațională „Cercetarea pedagogică: exigențe contemporane și perspective de dezvoltare”, ediția a II-a, organizată de Laboratorul Cercetări și Inovații Pedagogice din cadrul Institutului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic, în parteneriat cu Școala Doctorală Științe ale Educației, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
În cadrul Conferinței au participat peste 100 de cercetători și cadre didactice universitare și doctoranzi din Republica Moldova, România, Ucraina, Republica Belarus si Statele Unite ale Americii. Pregătirea conferinței a fost dirijată de 13 membri ai Comitetului științific din toate țările menționate și 9 membri în Comitetul de organizare din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Limbi oficiale ale conferinței au fost engleza și româna.
Scopul conferinței este de a consolida comunitatea de cercetători, cadre didactice din învățământul general și superior, doctoranzi și toți cei interesaţi de problematica inovării educaţiei.
Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în cadrul a 4 secţii, generate de titlurile direcțiilor de Cercetare: Secţia 1. PEDAGOGIE GENERALĂ. Direcţii de cercetare: Pedagogia transferului inovaţional; Managementul curriculumului; Teoria şi metodologia educaţiei axiologice; Pedagogia populară; Pedagogia artelor. Secţia 2. DIDACTICA ŞTIINŢELOR. Direcţii de cercetare: Pedagogie în învăţământul preşcolar şi primar; Didactica limbii şi literaturii române; Didactica limbii române în şcolile cu instruire în limbile minorităţilor naţionale; Didactica limbilor străine; Didactica ştiinţelor exacte şi ale naturii:; Didactica educaţiei fizice. Secţia 3. PEDAGOGIE PROFESIONALĂ. Direcţii de cercetare: Pedagogia profesionalizării cadrelor didactice; Pedagogia culturii emoţionale; Pedagogia comunicării organizaţionale; Pedagogia prospectivă a integrării profesionale; Teoria şi metodologia managementului calităţii în învăţământ; Teoria şi metodologia managementului resurselor umane în învăţământ. Secţia 4. PEDAGOGIA SPECIALĂ. Direcţii de cercetare: Incluziunea academică şi socială a persoanelor cu CES; Formarea cadrelor didactice pentru educaţia incluzivă; Asistenţa psihopedagogică în şcoala incluzivă; Metodologia de intervenţie în recuperarea copiilor cu deficienţe.
În concluzie, în acord cu politicile inovaționale din lume și din R. Moldova, prin dezbateri științifice, în interesul de a consolida sistemul instituțional de cercetare științifică universitară, s-a ajuns la următoarele perspective de dezvoltare a cercetării pedagogice:
- – abordarea epistemologică, teleologică și axiologică a cercetării pedagogice din perspectiva exigențelor societății contemporane;
- implementarea politicilor inovaționale la nivel universitar prin angajarea resurselor umane disponibile ;
- clarificarea semnificațiilor științifice ale cercetării pedagogice acționale (CPA) și promovarea esenței științifice originale ale conceptelor de CPA și cultură a inovării cadrelor didactice;
- precizarea dimensiunilor prioritare ale managementului inovator al resurselor disponibile pentru cercetarea pedagogică acțională prin viziune strategică de promovare a culturii inovării universitare;
- promovarea culturii inovării la nivel universitar prin produse științifice originale generate de procesele inovaționale și mecanismele de stimulare și menținere a motivației pentru cercetare;
- proiectarea, realizarea și mediatizarea cercetărilor pedagogice inovative pentru valorificarea experiențelor de transfer al inovațiilor pedagogice în practica universitară;
- stimularea motivației personalului didactic pentru avansarea în carieră prin cercetare științifică;
- mediatizarea experiențelor instituționale de cercetare și transfer al inovațiilor pedagogice;
- sensibilizarea personalului didactic universitar pentru construcție și dezvoltare curriculară și predarea disciplinelor universitare în baza rezultatelor propriilor cercetări;
- promovarea bunelor practici de cercetare și implementare a investigațiilor pedagogice;
- sensibilizarea comunității academice la cercetările pedagogice de inovare a educației, realizarea activităților de cercetare pedagogică și diseminarea evenimentelor științifice.












![]()