Planificarea carierei în pedagogie: Ateliere interactive pentru studenți și absolvenți

Timp de două zile (luni, 16.09.2024 și joi, 19.09.2024), peste 50 de studenți și absolvenți ai programelor de superioare din domeniul general de studii 011. Științe ale educației, au fost implicați în activitățile interactive de documentare și formare a tinerilor specialiști, dedicate planificării carierei în domeniul pedagogiei.

Atelierele au fost organizate de PROSPERA Education HUB în parteneriat cu Centrul de Ghidare și Consiliere în Carieră în cadrul subproiectului Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău: „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii (ACRVP)”, Proiectul Învățământul Superior din Moldova, Programul de Îmbunătățire a Învățământului Superior, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de Banca Mondială.

Obiectivele atelierelor vizează, între altele, o mai bună aliniere a programelor de studii superioare la cerințele pieței muncii, cât și identificarea mecanismelor și instrumentelor specifice de consiliere, care ar spori șansele de angajare ale absolvenților universității.

Activitățile au fost axate pe ghidarea tinerilor specialiști în planificarea carierei didactice pentru a-și atinge obiectivele profesionale și personale, managementul resurselor umane, facilitarea tranziției absolvenților pe piața muncii și implementarea programelor de educație non-formală.

Subiecte specifice abordate în cadrul workshopurilor:

  • Identificarea oportunităților de dezvoltare profesională;
  • Stabilirea obiectivelor de carieră pe termen scurt și lung;
  • Crearea planurilor de carieră și monitorizarea progresului;
  • Resurse și suport pentru dezvoltarea carierei;
  • Pregătirea portofoliului și a CV-ului;
  • Tehnici de interviu pentru angajare;
  • Resurse pentru dezvoltarea carierei;
  • Consiliere și mentorat pentru studenți.

Loading