ACORD DE COOPERARE ÎNTRE UPSC ȘI ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU TURISM RECEPTOR ȘI INTERN DIN MOLDOVA

Pe data de 10 iulie 2024, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, reprezentată de rectorul Alexandra Barbăneagră, și Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova, reprezentată de Elena Stepanov, director executiv, au încheiat un important Acord de Cooperare.

Acesta are drept obiectiv principal stabilirea unor relații de colaborare și parteneriat reciproc avantajos pentru crearea oportunităților de formare și dezvoltare profesională, precum și pentru facilitarea angajării studenților și absolvenților. Documentul prevede ajustarea procesului de formare profesională a viitorilor specialiști la programele de studii „Servicii hoteliere, turism și agrement” și „Management strategic în turism”.

Acordul include organizarea de activități practice, precum laboratoare, traininguri, mese rotunde și stagii de practică, la care vor participa studenții, masteranzii și cadrele didactice de la UPS „Ion Creangă”. Aceste activități vor fi desfășurate în conformitate cu obiectivele stabilite în cadrul acordului. De asemenea, este prevăzută colaborarea strânsă între cadrele didactice ale universității și membrii Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern din Moldova.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU