Simpozionul științific transfrontalier „Învățarea școlară în contextul provocărilor societale”a fost organizat la 23 iunie 2023, în cadrul Institutului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
Obiectivul evenimentului a constat în valorificarea și diseminarea rezultatelor cercetării științifice ale proiectului de cercetare „Reconfigurarea procesului de învățare din învățământul general în contextul provocărilor societale” din cadrul Programului național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020 – 2023.
Printre invitații speciali ai Simpozionului Științific Transfrontalier au fost Andrey Davidenco, dr., hab. prof. univ., Universitatea din Cernigov, Ucraina, Georgeta Pănișoară, dr. hab, conf. univ., Universitatea din București, România.
Lucrările Simpozionului au fost deschise de către Lilia Pogolșa, dr. hab., conf. univ., director-adjunct al Institutului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic. În cadrul ședinței plenare, echipa de cercetători ai proiectului au prezentat cele mai importante rezultate investigaționale, care au fost menționate și în comunicările științifice a participanților la Simpozion din Republica Moldova, România și Ucraina.
Subiectele Simpozionului au fost dintre cele mai diverse și interesante. Au fost puse în discuție configurările actuale și perspectivele procesului de învățare școlară; identificate soluții de reconfigurare a procesului de învățare; propuse direcții inovatoare de organizare a procesului de predare-învățare-evaluare, astfel încât învățarea școlară să devină o prioritate educațională.
Lucrările Simpozionului s-au desfășurat în trei secțiuni:
- Secțiunea I. Învățarea școlară în contextul provocărilor societale
- Secțiunea II. Reconfigurarea învățării școlare: inovații metodologice.
- Secțiunea III. Integrarea și interdisciplinaritatea în procesul de învățare a artelor.
La dialogul științific al evenimentului au participat peste 100 cadre științifice și științifico-didactice din învățământul superior, formatori, cadre didactice din învățământul general și doctoranzi, pentru care realizarea unui proces de învățare modernizat în consens cu noile orientări educaționale la nivel european este extrem de important și oportun.