1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului

1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim toţi la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie  unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.

Copilăria e vârsta când cea mai mare bucurie poate fi un zâmbet sincer. Copilăria e o lume aparte, plină de lumină și armonie, pe care, și noi, maturi fiind, o purtăm mereu în suflet.

Astăzi, dar și în fiecare zi, dragi copii, bucurați-vă de farmecul vârstei voastre și păstrați în voi inocența, visele mărețe și credința în miracole!

__________________

Ziua Copilului a fost menţionată prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului.

În anul 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua Copilului” („Universal Children’s Day”).

Loading