Arena Chișinău a găzduit astăzi, 9 iulie 2026, Gala Absolvenților Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, un eveniment solemn de anvergură dedicat promoției din acest an. Festivitatea a reunit în același spațiu 1655 de absolvenți din 143 de grupe, familiile acestora, cadre didactice, oficiali ai administrației centrale și locale, parteneri din mediul de afaceri și academic, precum și numeroși invitați de onoare.
Ceremonia a fost deschisă oficial prin intonarea imnului și onorarea simbolurilor de stat ale Republicii Moldova, conferind evenimentului o atmosferă profund patriotică și solemnă. În discursul său inaugural, rectorul instituției, doamna Alexandra Barbăneagră, a transmis felicitări cordiale absolvenților, punând accent pe parcursul lor academic remarcabil și pe gradul înalt de implicare în viața studențească.

În alocuțiunea sa, dna rector UPSC a scos în evidență rolul social major și responsabilitatea asumată de tinerii specialiști, a căror misiune centrală este educarea societății și modernizarea sistemului de învățământ. Doamna Alexandra Barbăneagră a subliniat că absolvenții UPSC dețin toate competențele necesare pentru a face față provocărilor dintr-un mediu educațional aflat în continuă schimbare, fiind pregătiți să devină vectori ai progresului în comunitățile din care fac parte. În final, și-a exprimat convingerea că această promoție va onora prestigiul universității și va consolida tradiția de excelență în pregătirea cadrelor didactice.
La eveniment, au luat cuvântul înalți demnitari de stat, ale căror mesaje inspiraționale au subliniat valoarea strategică a educației în evoluția țării, îndemnând tinerii să fie motorul schimbării sociale. Printre oficialii prezenți a fost domnul Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, care a reiterat importanța creării oportunităților de dezvoltare a educației și științei și a accentuat faptul că majorarea cuantumului burselor de studii în domeniul științe ale educației va contribui substanțial în creșterea interesului tienrei genetații față de profesia de pedagog.
Perspective din mediul economic și cel legislativ au fost aduse de lideri de opinie de top. Doamna Olga Surugiu, Director General Orange Moldova, a încurajat proaspeții absolvenți, evidențiind capacitatea lor de a inova și de a remodela societatea prin intermediul educației. De asemenea, doamna Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass-Media, a evocat cu recunoștință propriii ani de studenție care i-au marcat cariera și i-a îndemnat pe tineri să contribuie activ la dezvoltarea comunităților locale.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale festivității a fost premierea celor mai bune 10 șefe de promoție cu Trofeul „Magna cum Laude”. Distincția a venit ca o confirmare a performanțelor de top, a disciplinei intelectuale și a dedicării profesionale, tinerele devenind adevărate modele pentru colegii de generație.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un recital de excepție oferit de Aliona Triboi, Serj Cuzencov, Constantin Moscovici și ilustrarea coregrafică a membrilor din show-baletul „Repede”, Capela Corală „Moldova” a Companiei Publice Teleradio Moldova, dirijor, dl Andrei Zapșa, momentele artistice aducând o notă distinctă de eleganță și sensibilitate. Festivitatea s-a încheiat într-o atmosferă cu entuziasm și recunoștință, cu tradiționalele fotografii de grup, care au imortalizat o zi memorabilă pentru întreaga comunitate a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.




































![]()