UPSC și CMDA lansează parteneriat pentru valorificarea ideilor antreprenoriale ale tinerilor

Astăzi, 12 martie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (CMDA) au încheiat un Acord de colaborare menit să susțină și să dezvolte sectorul IMM (întreprinderi mici și mijlocii) în municipiul Chișinău. Inițiativa urmărește crearea unor oportunități reale de afirmare profesională și economică și consolidarea unui ecosistem antreprenorial atractiv. În acest cadru sunt încurajate inițiativa, inovația și implicarea activă în proiecte cu impact pentru comunitate.

Prin acest acord, CMDA și UPSC vor colabora pentru a facilita accesul la resurse financiare și informaționale, pentru a promova parteneriate strategice și dialogul public–privat, precum și pentru a dezvolta competențe antreprenoriale. Universitatea va promova programele și inițiativele CMDA și va asigura diseminarea informațiilor despre oportunitățile de finanțare, instruire și susținere a afacerilor. La rândul său, CMDA va organiza pentru studenți workshopuri, seminare și conferințe, va facilita accesul la servicii de suport și programe de finanțare și va contribui la inițiative de fundraising și proiecte comune.

Acordul, valabil pentru o perioadă de trei ani, pune bazele unei colaborări durabile, bazate pe schimb de experiență și resurse. Parteneriatul urmărește consolidarea mediului antreprenorial și sprijinirea inițiativelor care contribuie la dezvoltarea durabilă a municipiului Chișinău.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU