Alina Mocanu (UPSC) a câștigat Marele Premiu la Festivalul „Culorile Toamnei”, 2025 (Pitești)

Eleganța, inovația și talentul s-au întâlnit marți, 28 octombrie, la Hotel Victoria din Pitești, cu ocazia celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului Național Studențesc de Creație Vestimentară „Culorile Toamnei”. Evenimentul, coordonat artistic de Valeria Coman, a adus pe podium designeri din toată țara, dar și invitați de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Anglia și Republica Moldova.

Gala a reunit 20 de colecții, oferind publicului un spectacol vibrant de stil, culoare și rafinament.

Marele Premiu al Festivalului a fost atribuit de către juriu colecției „Clar Obscur”, creată de Alinei MOCANU, masterandă în anul I la Facultatea Arte Vizuale și Design, UPS „Ion Creangă”, programul de studii Design vestimentar, din cadrul UPSC (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău). Colecția a fost coordonată de domnul Vasile Vozian.

Deși juriul a acordat trei premii de „Mare Premiu” în total, președintele juriului, celebrul designer Cătălin Botezatu, a ținut să sublinieze că, în viziunea sa, designerul din Republica Moldova este „𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐜𝐚̂𝐬̗𝐭𝐢𝐠𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐢𝐢”.

„Colecția din Chișinău m-a impresionat prin concept, curaj și expresivitate. Este o dovadă că tinerii creatori din Republica Moldova au o viziune matură asupra modei contemporane”, a declarat Cătălin Botezatu.

Juriul a fost format din personalități marcante ale modei, beauty-ului și mass-media, incluzându-i pe Cătălin Botezatu, Liviu Ionescu (MRA Casting Agency), Stelian Milu (actor) și mulți alții.

Seara s-a încheiat pe o notă emoționantă, designerul Cătălin Botezatu fiind sărbătorit în avans, chiar pe scenă, cu ocazia zilei sale de naștere.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU