UPSC, la Festivalul de gastronomie și culturi francofone organizat de BN AUF-Moldova

În data de 7 martie curent, studenți francofoni ai Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chișinău au avut ocazia de a participa la marele Festival de gastronomie și culturi francofone, organizat de către Biroul Național AUF-Moldova, la Orheiul Vechi, pentru a da startul activităților dedicate Zilelor francofoniei, sărbătorite anual în luna martie.

Peste 80 de studenți, profesori și elevi francofoni din 11 țări s-au adunat într-un cadru convivial și prietenos pentru a sărbători limba franceză și diversitatea culturilor francofone.

Îmbinând cultura și gastronomia țărilor francofone, Festivalul a oferit ateliere de pregătire a mâncărurilor tradiționale, degustări, demonstrații culinare, însoțite de dansuri și cântece populare din țările reprezentate.

Unsprezece echipe de studenți inspirați și creativi au prezentat cultura și gastronomia fiecărei țări participante: Algeria, Brazilia, Camerun, Congo, Franța, India, Madagascar, Maroc, Moldova, Tunisia și Turcia.

Printre invitații de onoare au fost prezenți:
– Domnul Mohamed KETATA – Directorul Regional al AUF ECO
– Doamna Maria NEAGU – Ataşat de Cooperare la Ambasada Franţei în Republica Moldova
– Domnul Pierre PORRU – Reprezentant al Ambasadei Regatului Belgiei în Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat sub auspiciile celei de-a 30-a aniversări a Agenției Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și de Est.

Directoarea BN AUF-Moldova, doamna Claudia VIȘAN, a menționat că evenimentul și-a propus să adune studenți francofoni de diferite naționalități, care studiază în universitățile moldovenești membre ale AUF, pentru a evidenția gastronomia și cultura țărilor francofone într-o atmosferă prietenoasă.

Studenții UPSC (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), Marina Zbîrnea (Master, anul I, Didactica limbii franceze și strategii de comunicare), Cornelia Sîrbu (Licență, anul III , specialitatea engleză/franceză) și Maria Gliga (Licență, anul II, specialitatea engleză/franceză), împreună cu colegii lor de la USARB, îndrumați de către responsabila de proiecte francofone din cadrul SRIMP, au reprezentat Republica Moldova, demonstrând prepararea sarmalelor, plăcintelor și a biscuiților tradiționali cu vișină „Cornulețe”, cântând cântece populare și dansând „Hora” moldovenească.

Mulțumiri alese BN AUF-Moldova, în persoana Responsabilei Biroului, Doamna Claudia Vișan, pentru organizarea grandioasă și impecabilă a primei ediții a Festivalului de gastronomie și culturi francofone. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a fost onorată prin invitația studenților săi de a participa la acest eveniment multicultural frumos.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU