Comunitatea academică a UPSC a conferit titlul de Profesor de Onoare Doamnei Ludmila Bejenaru

În cadrul Ședinței Senatului UPSC, din data de 28 septemrbe 2023, comunitatea academică a Universității a avut onoarea, pentru activitatea-i prodigioasă și rezultate excelente, precum și promovarea imaginii UPSC la nivel național și internațional, să confere titlul de Profesor de onoare dnei Ludmila BEJENARU.

Fiind absolventă a Facultății de Filologie, UPSC, conferențiar universitar, doctor habilitat la Catedra de Slavistică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, critic literar, traducătoarea Ludmila Bejenaru a activat, concomitent, în calitate de profesor-asociat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Comunitatea academică a UPSC își exprimă respectul și prețuirea pentru meritele deosebite înregistrare de dna Ludmila Bejenaru, profesor asociat în cadrul orelor de la Ciclul II, Master. Deja de 7 ani, Domnia Sa este titularul cursurilor Elaborarea și expertizarea materialelor didactice pentru studierea limbii ruse ca limbă nematernă, străină și Teoria și practica educației lingvistice. De asemenea, este și îndrumător al tezelor de doctor în cadrul Școlii Doctorale Științe ale Educației.

Stimată Doamnă Ludmila Bejenaru, Felicitări!
Vă mulțumim pentru dedicația pe care o demonstrați incontestabil pe tot parcursul activității și ne exprimăm profunda recunoștință.
Vă dorim, în continuare, inspirație continuă, perseverență, perspicacitate și persuasiune!
La mai mult și la mai mare!

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU