„Fortificarea încrederii în sine” – atelier în cadrul Proiectului CEF al UPSC susținut de AUF

Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor a organizat, în data de 29 noiemnrie 2022, primul atelier din cadrul Proiectului CEF pentru studenții francofoni ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Doamna Ludmila ARMAȘU-CANȚÎR, Prorector pe Relații Internaționale și Managementul Proiectelor, a subliniat importanța parteneriatului dintre Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Agenția Universitară a Francofoniei în discursul de deschidere al evenimentului.

Tema formării „Fortificarea încrederii în sine” se înscrie în axa nr. 2 a ofertei de servicii CEF: formare suplimentară de abilități transdisciplinare/dezvoltare personală.

Formatoarea, doamna Larisa CHIREV, psiholog și specialist principal în dezvoltare personală la Centrul de Ghidare și Consiliere în Carieră al UPSC „I. Creangă” din Chișinău, a avut ca scop să-i facă pe studenți să creadă în abilitățile lor de a-și atinge obiectivele.

Beneficiarii formării, studenți francofoni ai UPSC de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și Facultatea de Științe ale Educației, au definit încrederea în sine, au descris și au folosit diverse modalități de acceptare a criticii și au formulat fraze de acceptare.

În urma acestui atelier, studenții UPSC vor putea fi mai siguri pe ei înșiși, să-și exprime dorințele și interesele, să refuze unele cerințe dacă este cazul, să poată oferi/primi complimente și să accepte criticile celorlalți, pentru a fi competitivi pe piața muncii ca viitori solicitanți de locuri de muncă, antreprenori sau angajați.

Datorită noii strategii a Agenției Universitare a Francofoniei, tinerii vor putea să se integreze mai bine pe piața muncii.

______________

« Renforcer sa confiance en soi » – atelier dans le cadre du Projet CEF UPSC soutenu par l’AUF

La Section des Relations Internationales et Gestion de Projets a organisé le premier atelier dans le cadre du Projet CEF pour les étudiants francophones de l’Université Pédagogique d’État « Ion Creanga » de Chisinau le 29.11.2022.

Mme Ludmila ARMASU-CANTIR, la Vice-Rectrice en charge des Relations Internationales et Gestion de Projets a souligné l’importance du partenariat entre l’Université Pédagogique d’État « Ion Creanga » de Chisinau et l’Agence Universitaire de la Francophonie dans son discours d’ouverture de l’événement.

Le thème de la formation « Renforcer sa confiance en soi » s’inscrit dans le pôle nr 2 de l’offre de services des CEF : formations complémentaires en compétences transversales/développement personnel.

La formatrice, Mme Larisa CHIREV, psychologue et spécialiste principal en développement personnel au Centre d’Orientation professionnelle et Conseil de Carrière de l’Université Pédagogique d’État « Ion Creanga » de Chisinau, a eu le but de faire croire les étudiants en leurs capacités pour atteindre leurs objectifs.

Les bénéficiaires de la formation, les étudiants francophones de l’UPSC de la Faculté des Langues et Littératures Étrangères et la Faculté des Sciences de l’Éducation, ont défini la confiance en soi, ont formulé une phrase pour chaque type de refus diplomatique, ont décrit et ont utilisé diverses manières d’accepter la critique et ont formulé des compliments et des phrases d’acceptation.

Suite à cette instruction, nos étudiants seront capables d’être plus sûrs d’eux-mêmes, exprimer leurs désirs et intérêts, refuser des demandes si c’est le cas, pouvoir faire/recevoir des compliments et accepter la critique des autres, pour être compétitifs sur le marché de travail en tant que futurs demandeurs d’emploi, entrepreneurs ou salariés.

Grâce à la nouvelle stratégie de l’Agence Universitaire de la Francophonie, les jeunes pourront mieux intégrer le marché de travail.

Loading