Biblioteca Universitară ține pasul cu noile tendințe în domeniul biblioteconomiei

Bibliotecile au un rol aparte în promovarea educației și a culturii. Sarcina bibliotecii moderne rămâne aceeași – promovarea rezultatelor creativității intelectuale, dezvoltarea multilaterală a utilizatorilor și asigurarea accesibilității acestora atât în format tradițional, cât și în format virtual.

Astăzi, 21 aprilie 2022, Biblioteca Științifică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, în cadrul Zilelor Bibliotecii Universitare, a desfășurat atelierul profesional „Cunoașterea cadrului legislativ în domeniul biblioteconomiei – factor de sporire a eficienței și calității instituțiilor info-documentare”. Formator: Ala SUSARENCO, șefă, Serviciul Informațional.

Cert este că biblioteca modernă trebuie să fie acolo unde este utilizatorul modern. Biblioteca Universitară a UPSC, prin tehnologiile avansate posedate, dar și resursele informaționale pe care le pune la dispoziția utilizatorilor, reușește să mențină interactivitatea și dialogul profesional în comunitatea de profil, fiind, astfel, un exemplu.

Loading

 
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău – UPSC Oficial
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

REGULAMENT CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA Șl PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU