Astăzi, 8 decembrie 2021, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, reprezentată de Rectorul UPSC, dna conf. univ. dr. Alexandra BARBĂNEAGRĂ, dna Prorector pentru știință și relații internaționale, conf. univ, dr. Ludmila ARMAȘU-CANȚIR și Victoria BELOUS, director CNIDE „Clasa Viitorului”, a participat la întrunirea comună între Vadim BRÎNZANIUC, Pretor al sectorului Buiucani al municipiului Chișinău și Ioan POPA, Primarul municipiului Reșița, Județul Caraș Severin, România. La întrunire au mai participat și alți reprezentați UPSC, precum și ai Colegiului Național „Traian Lalescu” și ai Centrului Universitar al Universității „Babeș-Bolyai”.
Întrunirea a fost realizată în vederea inițierii unui dialog constructiv și schimb de bune practici ce vor contribui la creșterea calității și promovarea excelenței în învățământul superior din ambele state.
Acest eveniment este încă o dovadă a relaționării fructuoase între Republica Moldova și România ce evidențiază necesitatea dezvoltării relațiilor de prietenie și colaborare bazate pe principiul interesului comun și al avantajului reciproc, recunoscând importanța conservării culturii și tradițiilor celor două state.