UPSC în noul trend. Admitere, noi programe de studii – profesiile viitorului

Profesiile viitorului pot fi studiate și în R. Moldova. Astfel, începând cu 1 septembrie 2022, sunt introduse în planul de învățământ superior din Moldova: Animație, Game Design și Multimedia. Cererea studierii acestor profesii este dictată de necesitatea digitalizării tot mai avansate în toate domeniile și a lipsei specialiștilor. Învățarea la aceste specialități presupune utilizarea activă a tehnologiilor și un format interactiv al cursurilor. Asimilarea informației și înțelegerea teoriei este imposibilă fără a fi complementată de multe ore de practică în centrele de excelență Artcor, Mediacor ș.a. 

Astfel, în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, la Facultatea Arte Plastice și Design a fost lansat programul de studii de licență: „Game Design – Conceptualizarea și crearea jocurilor” și „Animație – 3D și narativul jocurilor video”.

La fel ca și toate profesiile viitorului, Game Designul combină partea artistică – grafica, personajele, scenele – cu cea tehnică, exprimată în dezvoltarea, conceptualizarea și programarea jocurilor. Printre abilitățile necesare, evidențiem: pasiunea pentru jocurile video și interesul pentru programare, gândirea analitică, precum și abilitatea de deconstruire a jocurilor, capacitatea de a crea și schița personaje/scene de joc.

În data de 30 iunie 2022, 4 rectori de la 4 universități de stat din Moldova au prezentat noile programe de studii și au răspuns la toate întrebările candidaților la studii: Igor Șarov – Rector, Universitatea de Stat din Moldova, Alexandra Barbăneagră – Rectoră, Universitatea pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Victoria Melnic – Rectoră, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Viorel Bostan – Rector, Universitateas Tehnică din Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la Mediacor.

Campania „Profesiile Viitorului” este susținută de Ministerul Educației și Cercetării. Toate specialitățile noi sunt acreditate. Introducerea noilor specialități în programul de învățământ a fost posibilă datorită Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

 369 – vizualizări în total,  1 – astăzi